din anul ce se stinge,
Mă vreau pierdut în vise
ca să aud că ninge,
Că vine, iată clipa,
când anul iarăși moare,
Sau doar se scimbă-n altul
dându-și, din nou, valoare.
Să nu adormi iubito,
nu ai de ce te teme,
Pe-afară e doar vântul
ce-și are, iar dileme,
Să stăm în întuneric,
tăcuţi ca două sfere
În universul vremii
ce are altă vrere.
E noaptea cea mai lungă
semn clar de zi de iarnă,
Să așteptăm zăpada
ce fi-va să se-aștearnă,
În zori de zi sau poate
când toți spunem că-i noapte,
Dar până ea să vină
e încă timp de fapte.
Vezi clar că minutarul
a adormit sub perne,
Putem trăi în pace,
uitând de mofturi terne,
Dând, focului, de veste
că-i plin de fantezie,
Să facem noaptea asta,
un vers de poezie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu